Despre Fundaţia OTP Fáy András

 

Unul dintre cei mai importanţi participanţi la educaţia financiară din Ungaria este Fundaţia OTP Fáy András, înfiinţată de OTP Bank în anul 1992.

 

Valoarea şi ideologia Fundaţiei se aliniază spiritului politicianului din epoca reformei, Fáy András, realizatorul primei case de economii din Ungaria. Pentru societatea secolului XXI activitatea lui Fáy se poate rezuma în cel mai potrivit mod prin ideea că viitorul Ungariei, al Europei, respectiv viitorul întregii lumi va fi reprezentată de cetăţeni activi, cu cunoştinţe polivalente, precum familiile, noile generaţii au nevoie de indivizi conştienţi. Prin această prismă Fáy András poate fi considerat ca fiind unul dintre fondatorii culturii financiare, iar Fundaţia care îi poartă numele reprezintă un pionerat în promovarea acestei culturi.

 

Fundaţia OTP Fáy András, dispunând de o experienţă profesională de peste 22 de ani, îşi continuă activitatea profesională în spiritul motto-ului “Şansă pentru viitoarele generaţii”, în centrul căreia se află îmbogăţirea cunoştinţelor financiare, economice şi de administrare a elevilor din învăţământul secundar, precum şi planificarea conştientă a carierei acestora. 

 

Succesele recunoscute ale activităţii profesionale sunt bazate pe două aspecte: pe de o parte, activitatea sa se aliniază cerinţelor sociale actuale, pe de altă parte această activitate se adaptează în mod continuu trendurilor conexe adolescenţilor. Totodată trebuie neapărat menţionat aspectul că, datorită programelor sale, fundaţia reuneşte într-o formă eficace activitatea şcolară şi extraşcolară, astfel aceasta, pe lângă activităţile din cadrul unităţilor de învăţământ, ia parte şi la festivaluri şi evenimente profesionale, dar organizează şi tabere de vară şi zile tematice.

 

Fundaţia nu este doar menit să transmită cunoştinţe noi şi interesante către elevii din învăţământul general şi secundar, ci are ca scop şi transmiterea acestor cunoştinţe atât în regiunile defavorizate şi restante, cât şi în marile oraşe, adică să se adreseze unui număr cât mai mare de adolescenţi, în mod direct sau indirect, dedicând aceste programe în mod specific acestora sau prin intermediul pedagogilor, părinţilor şi bunicilor responsabili, prin apropiaţi sau prin mas media.

 

Un element important al funcţionării Fundaţiei OTP Fáy András este gratuitatea tuturor programelor sale, iar pe lângă activităţile profesionale economico-financiare organizează şi numeroase activităţi multiple pentru tineret; oferă consiliere pentru planificarea carierei, donează cărţi, etc. 

 

În adoptarea hotărârilor de sponsorizare, a activităţii curatoriului au luat şi iau parte experţi independenţi, persoane publice de prestigiu. Preşedintele Curatoriului este prof. Dr. Vizi E. Szilveszter, fostul preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Ungaria.

 



De la orele de dirigenţie până la Centrele OK

 

Din anul 2003 Fundaţia OTP Fáy András se ocupă într-un mod din ce în ce mai intensiv de educaţia economico-financiară. Astfel, Fundaţia a realizat întregul parcurs profesional care a condus la o educaţie financiară eficientă.

În perioada anterioară fundaţia a încercat să ridice gradul de conştientizare a tinerilor în privinţa unui management conştient, prin iniţierea unor concursuri de popularizare, mai târziu prin concursuri şcolare şi evenimente de agrement.  Ulterior acestora, Fundaţia a iniţiat întocmirea unor materiale didactice de 45 de minute, care au fost prezentate la solicitarea Fundaţiei, de personalul profesional din unităţile de învăţământ (de exemplu la orele de dirigenţie).

Experienţele acumulate în urma acestor metode pedagogice au fost următoarele:

  • majoritatea elevilor nu vedea conexiunea dintre aceste materiale şi viaţa cotidiană
  • chiar dacă au considerat activitatea dată ca fiind interesantă, nu au reţinut prea mult din acesta, în ansamblu a fost ”doar” un impuls de comunicare pentru ei
  • cei care au fost interesaţi într-o oarecare măsură de această temă nu au ştiut cui să se adreseze şi nici nu şi-au adresat întrebările unei alte persoane, astfel au rămas cu numeroase întrebări fără răspuns
  • majoritatea pedagogilor nu au avut posibilitatea de a susţine în mod profesional această misiune a Fundaţiei, deoarece nici ei înşişi nu aveau cunoştinţe despre aspectele financiare
  • la programele de concurs au luat parte doar acei elevi care au dorit să câştige ceva, astfel schimbul de informaţii a ajuns în plan secundar, în prim plan fiind ”instinctul de vânătoare”.

În cele mai multe ţări din lume există învăţământ economic - ca parte a sistemului de învăţământ public -, în Ungaria acest lucru se află încă într-o fază incipientă. În plus faţă de acestea, metodele de instruire financiară, economică şi administrativă se confruntă cu trei aspecte (sau cu una dintre acestea): sitemele de învăţământ sunt ori superficiale ori sunt mult prea încărcate ca şi conţinut, faţă de vârsta subiecţilor; metodele didactice nu sunt corespunzătoare, ”materia” nu este incitantă; personalul didactic care contribuie la comunicarea cunoştinţelor - în marea lor majoritate - nu dispun de cunoştinţe de ansamblu.

Tocmai din acest motiv Fundaţia a trebuit să găsească o altă soluţie, a fost nevoie de o inovaţie pedagogică reală; pe lângă toate acestea a fost necesară întocmirea unui pachet educaţional cu metodologie şi conţinut nou care poate fi aplicat în modul cel mai eficient, care poate să se adreseze şi să instruiască cu cele mai bune rezultate generaţiile Y, Z şi cea milenială (alfa).

Faptul că majoritatea metodelor pedagogice clasice nu îşi ating scopurile, a condus la întocmirea unei metode în care bazele pedagogice să fie păstrate, metoda să se potrivească într-o anume măsură cu obiceiurile şi cerinţele sociale, dar se îndepărtează radical de metodele de instruire frontală.

Astfel a luat naştere o nouă metodologie pedagogică de inspiraţie, care “se concentrează pe conţinut într-o altă formă”, care a împrumutat multiple elemente din metodologia andragogică, a formatorilor. În plus, aceasta a fost extinsă şi prin mai multe principii psihologice importante, printre altele de elementele comportamentului facilitativ şi cu ştiinţa comunicării de marketing, conexă ştiinţelor economice. 

Pe parcursul planificării şi modelării acestor elemente, s-a născut - cu susţinerea lui Nagy Zoltán Péter, mentor din cadrul fundaţiei - sistemul de învăţământ care se poate utiliza în mod eficient în instruirea financiară, economică şi de administrare, realizat de Schrankó Péter, administrator al fundaţiei, şi de echipa de specialişti ai acestuia, sistem care poate reprezenta în mod real prin instruirea elevilor chiar şi un răspuns la evitarea unei noi crize economice mondiale.

Prin proiectul Fundaţiei cu numărul TÁMOP-3.2.1.B-11/1-2012-0001, proiect susţinut de Uniunea Europeană, a luat fiinţă Proiectul OK şi elementul cel mai vizibil al acestuia, Centrul OK din Budapesta (denumirea completă: Centrul Naţional de Instruire Financiară şi Economică a Elevilor). Rezultatul astfel obţinut este o activitate de tip antrenament, desfăşurată într-o sală de clasă, proiectată într-un mediu high-tech, în care rolul principal o are obţinerea experienţelor, ceea ce, pe parcursul procesului de instruire, devine prealabilă formării unei opinii şi chiar a transferului de cunoştinţe. 

 

 

Ce este Centrul OK?

 

În anul 2012 a pornit sub îndrumarea Fundaţiei OTP Fáy András un program care, din punctul de vedere al educaţiei economice, financiare şi de administrare, respectiv a învăţământului public maghiar, a reprezentat un eveniment marcant: prin accesarea de fonduri europene, în strada Benczúr - într-un mod unic în regiune - şi-a început activitatea Centrul Naţional de Instruire Financiară şi Economică a Elevilor, pe scurt Centrul OK, pe baza căruia în prezent s-a implementat un program complet de educaţie, sub denumirea de Proiectul OK.

 

Centrul de instruire îşi aşteaptă, respectiv îşi instruieşte elevii din diversele zone ale ţării, în săli prevăzute cu cele mai moderne dispozitive audio-vizuale, respectiv, păstrând activitatea de până acum a Fundaţiei, aceasta menţine o reţea de instructori care se deplasează la unităţile de învăţământ, având ca susţinere un nou sistem de resurse. Pe parcursul acestor activităţi Fundaţia utilizează propriile materiale întocmite pentru învăţământul economic, financiar şi de administrare în aşa fel încât modulele, care conţin elemente de genul training-urilor, să îndeplinească aşteptările conforme principiului de ”învăţătură prin divertisment”. Pe lângă materialul de training distractiv, destinat celor patru clase de liceu, grupurile care vizitează centrul se pot familiariza şi cu relaţiile dintre afacere şi diverse domenii (de exemplu sport, mass-media, management de mediu), iar prin extinderea activităţii de învăţământ, Fundaţia se poate adresa deja şi elevilor din învăţământul general, asigurând acestora materiale de instruire economică, financiară şi de administrare, specifice diverselor clase (acest program se desfăşoară sub denumirea de Banca şcolară).

 

Prin urmare, Centrul OK reprezintă o instituţie specială de învăţământ, care a luat naştere ca să ofere tinerilor într-un mod unic o instruire gratuită, în principal în domeniul economic, financiar şi administrativ, precum oferă formare de autocunoaştere şi consiliere în carieră într-un mod distractiv.

 

În Centrul OK ...

  • ... fiecare copil sau tânăr primeşte o instruire corespunzătoare nivelului său de şcolarizare
  • ... materialul şi metoda de învăţământ sunt într-o continuă modificare, aliniindu-se noilor trenduri şi solicitărilor grupurilor ţintă
  • ... nivelul de satisfacţie al participanţilor este încontinuu monitorizat, având o valoare actuală de 4,7 (pe o scară de la 1 la 5)
  • ... la instruirile teoretice sunt corelate elemente de instruire practică speciale: de exemplu program special la grădina zoologică destinat elevilor, cu instruire economică la faţa locului
  • ... nu reprezintă o problemă captarea atenţiei generaţiilor Y, Z şi cea milenială (alfa): datorită acestui fapt mai multe instituţii de învăţământ autohtone şi din străinătate preiau metodologia de formare
  • ... toate cursurile sunt gratuite
     

 

 


 

 

 

Ce este important de ştiut despre Proiectul OK?

 

Scopul proiectului: formarea unei viziuni sociale şi instruirea elevilor într-un mediu de învăţământ de nivel mondial, cu ajutorul unei metodologii şi conţinut unic.

Misiunea proiectului: comunicarea câtor mai multe persoane a acelor informaţii financiare, economice şi de administrare, care reprezintă elementele indispensabile unei vieţi de succes în secolul XXI.

Valoarea socială a proiectului:

  • Prezentarea întrebărilor crizei economice rămase fără răspuns, şi a corelaţiilor dintre acestea
  • O valoare adăugată la formarea şi crearea unei vieţi de adult cu mult success şi fericire
  • Formarea viziunii noilor generaţii, de la individul care se auto-administrează, până la gospodarul/administratorul conştient

Bazele profesionale ale proiectului, în a căror complexitate se regăseşte unicitatea acestuia:

  • Baza o reprezintă principiul ”predării prin divertisment şi a învăţării prin divertisment”, anume edutainment.
  • Materii didactice economice, financiare şi de administrare întocmite în baza unor materiale ştiinţifice. Astfel programul organizează în module care pot fi asimilate de către elevi, principiile micro- şi macro-economiei, informaţiile ştiinţifice de fond referitoare la piaţa modernă, relaţiile vieţii omeneşti, relaţiile sociale şi economice. Având capitole separate pentru evaluarea  sistemului de valori şi a scării de valori a societăţii şi economiei din secolul XXI. Prezentarea gospodăririi/administrării cotidiene, a bazelor necesare întreprinderilor şi a activităţii economice de nivel înalt fac parte din materiile de învăţământ.
  • Realitatea şi teoriile conexe temelor respective se interconectează, fiind exemplificate şi prezentate la activităţile practice.  Conform acestora, pe lângă pregătirea de bază economică, financiară şi de administrare, elevii pot participa şi la instruiri tematice orientate către practică. De exemplu astfel au posibilitatea de a cunoaşte funcţionarea zilnică şi administrarea unui centru comercial, al unui stadion sau unei grădini zoologice.
  • Sunt foarte importante explicaţiile experienţelor personale ale elevilor bazate pe interacţiuni, respectiv prezentările şi explicaţiile fără tabuuri. Regula principală a realizatorilor acestui program: nici o întrebare fără răspuns!
  • O metodologie unică în care se împletesc elementele şi mijloacele celei mai bune educaţii economice pe plan mondial. Metodologia se bazează pe rolul avut în instruire teoretică - şi practică - a 4 domenii ştiinţifice: pedagogie, psihologie, comunicare de marketing şi sociologie.
  • Având în vedere eficacitatea materialului din punct de vedere al uşurinţei în predare, aceasta este întocmită specific pentru fiecare grupă de vârstă în parte, respectiv pe module. Astfel dezvoltarea continuă şi extinderea cuprinsului acestui material se conformează acestei logici.
  • Extinderea conţinutului este continuă. Acesta se aliniază nu numai modificărilor profesionale, ci şi trendurilor care îi afectează pe copii, şi chiar şi modei.
  • Dintre scopurile avute în vedere la realizarea Centrului OK a fost şi realizarea unui mediu care să ofere o impresie bună, precum şi o predare a cunoştinţelor plină de evenimente pozitive.
  • În centrul acesteia se află OMUL. Procesul de predare este realizat de proprii specialişti formaţi, având o pregătire de excepţie. Formatorii care predau sunt evaluaţi şi punctaţi în mod continuu de către participanţi, respectiv îndrumătorii de specialitate. 

 

Extinderea Proiectului OK

 

Programul de instruire economică, financiară şi de administrare a Fundaţiei este caracterizată de o extindere atât verticală cât şi orizontală.

 

În 2012 Proiectul OK a ales un drum mai eficace - faţă de cele prealabile - pentru atragerea profesorilor: perfecţionarea acestora. În această direcţie Fundaţia a fost asistată ca partener de cel mai mare institut de perfecţionare pedagogică din Ungaria, de Facultatea de Pedagogie şi Psihologie a Universităţii Eötvös Loránd (ELTE PPK), care a implementat în programul său materialul care stă la baza Proiectului OK, cu denumirea de ”Programul de Bază”. Perfecţionarea profesorilor cu o durată de doi ani, care oferă cunoştinţe de economie şi administrare, şi care se finalizează cu un examen de specialitate, reprezintă o noutate şi din punctul de vedere al educaţiei financiare, deoarece materialul de studiu economic, financiar şi administrativ a ajuns pentru prima dată pe teritoriul Ungariei în sistemul de perfecţionare al profesorilor care nu dispun de specialitate economică.

 

Din anul 2013 Fundaţia iniţiază învăţământul şi pentru elevii din şcolile primare; în prezent există deja 7 programe de training specifice fiecărei clase, destinate grupelor de vârstă între 8-14 ani, care sunt completate cu elemente de programă ca activităţile externe la faţa locului, vizitarea unor instituţii financiare, sau chiar diferitele proiecte-program. Denumirea programului pentru şcolile primare a Proiectului OK este Banca şcolară (www.sulibank.hu).

 

Din primăvara anului 2014 la Nyíregyháza şi în regiunea adiacentă există echipe de antrenori care vizitează clasele interesate. Conform planurilor, în prima jumătate a anului 2016, la Nyíregyháza se va înfiinţa un nou Centru OK - asemănător cu centrul din Budapesta, dotat cu cele mai noi mijloace tehnice şi asigurând un mediu inspirant - astfel training-urile vor putea îndeplini într-un mod mult mai complet cerinţele metodologiei de inspiraţie utilizate şi până în prezent, iar prin creşterea capacităţii, posibilitatea de a invita din ce în ce mai mulţi elevi va deveni cât mai realizabil.

 

Deşi Fundaţia derulează de mai mulţi ani programe de orientare profesională şi de planificare de carieră, îmboldiţi de succesul avut şi simţind nevoile societăţii în acest sens, precum şi în vederea formării conştiinţei de viitor a tinerilor, în toamna anului 2014 Fundaţia a pornit ca parte a Proiectului OK, programul multilateral de planificare a carierei, pe parcursul căreia participanţii pot să-şi însuşească autocunoaşterea necesară orientării profesionale, au posibilitatea de a învăţa metode de auto-management utile în desfăşurarea activităţilor cotidiene, respectiv pot obţine date referitoare la particularităţile unor profesii şi să acceadă în lumea muncii.

 

De asemenea, în anul 2014, ca un prim pas al extinderii internaţionale şi cu sprijinul OTP Bank Romania, a luat fiinţă fundaţia ”Dreptul la învăţătură”, care în anul şcolar 2014/2015 va iniţia elevii din diferite oraşe ale României pe drumul conştientizării, prin training-urile care oferă cunoştinţe economice, financiare şi de administrare. (www.okcenter.ro)

 

În anul 2015 şi Slovacia s-a alăturat Proiectului OK, prin fundaţia READY Nadácia; aici în prezent se desfăşoară instruirea metodologică a colegilor formatori (cu implicarea formatorilor din Ungaria), fapt datorită căruia în anul 2015/2016 şi elevii din Slovacia vor primi modulele noastre unice de învăţământ.



Rezultatele obţinute până în prezent

 

Prin programele diverse şi de succes, care se adresează atât elevilor, cât şi profesorilor, Fundaţia face posibilă ca dezvoltarea culturii financiare să devină o sarcină şi un proces social planificat. 

 

 

Date de contact

Dr. Lilla Sarkady-Kiss

Project Leader

Adresă: H-1068 Budapesta, str. Benczúr, nr. 26.

Tel.: +36-30-616-6800

E-mail: lilla.kiss@okkozpont.hu

 

 

Publicaţiile noastre informative

 

Despre Fundaţia OTP Fáy András, respectiv în legătură cu Proiectul OK vă puteţi informa din următoarele două publicaţii proprii: